marți, 20 aprilie 2010

Nu mai stiu cine sunt

Liniste

E atat de liniste... si ploua.

Sunete nedefinite vin din intuneric.
Vrei sa intrebi: Cine e? Ce vrei? Unde sunt?
Dar gandurile ti se opresc in gat. Ti s-a negat dreptul la cuvant. Nu ai voie sa intrebi, nu ai voie sa dezbati, nu ai voie sa afirmi, nu ai voie sa te plangi,
nu ai voie sa strigi.

Aici e imparatia linistii. Aici cuvintele nu au definitii de 4 randuri nu au sinonime, nici etimologie. Nu dorm intre foi, intre coperti groase si negre cu trei litere dezgustator de aurii. Nu exista, nu exista decat in constiinta fiecaruia, in straturile memoriei intre pereti de calciu. Aici e imparatia omului modern. Aici fiecare se inchide in propria lui muzica in propriile lui cuvinte in propriul lui colt de nebunie.
Aici pescuim sunete din casti si asteptam sa ne inghita ceva ca sa putem sa ne redescoperim.

Intre peretii minti circula brownian cuvinte, se unesc ,se alunga. Dar daca nu le poti rosti, ce rost. De ce munca inutila? De ce?
Si undeva stii ca totusi nu e cum ar trebui sa fie si ca e numai vina ta. E vina ta ca ti-ai ignorat conditia. E vina ta ca te-ai lasat ca cazi.

Dar ti s-a negat dreptul la cuvant asa ca nu poti cere ajutor nu poti scoate furtuna ce nu mai tace ce nu te lasa sa inveti ce nu te lasa pleci.
Ti-ai negat dreptul la cuvant intr-un moment de inconstienta. Si acum nu mai e nimic.

E atat de liniste si ploua.

Si in final toti vom ajunge ca Iona. Unii... poate mai devreme decat altii.
Dar pana una alta nu poti decat sa incerci, si sa incerci, si sa incerci...

"Adio. Noapte buna. Ne vedem sus."

luni, 19 aprilie 2010

Zilnice

... intelegerea adevaratei libertati care nu tine de exterior ci de propria constiinta, fiind de fapt o libertate a spiritului.

Sinuciderea din incheiere este un semn ca nu barierele exterioare trebuie invinse ci cele interioare, singurele care transforma omul intr-un prizonier.

Si totusi...De-ar fi atat de simplu

duminică, 18 aprilie 2010

REvizuire

Aaa... probabil am intuit ceea ce stiu acum dupa 3 recitiri si o gandire prea rationala la rece, fara pic de sentiment, fara pic de dorinta de a ma mai scuza si...inca ceva

Iubirea nu tine cont de sincronizare.

Detest incertutudinea.
Si ma detest.

"Mersi.Noapte buna.Ne vedem sus."

REminiSence

Cautand. Stergand. Scriind.
Intamplator am dat peste un text mai vechi. Nu stiu de ce nu l-am publicat atunci. Incertitudine sta intre doua intrebari: nu l-am pulicat pentru tine sau pentru mine? si ne-ar fi fost mai bine sa o fac atunci?
Oricum imi mai desprind o crusta, poate poate curand tesutul se va reface si nu va mai ramane decat un semn "de buna purtare".

PLAY.PAUSE.STOP.
13 Februarie 2010.

Play.


-Muzica te rog.
-Desigur. 2 pahare?
-Si trei paie.

Orchestra incepu sa curga umpland mica incapere. Era cald si mirosea a cafea si caramel.
Un saxofon ii ghida pe toti ceilalti. Parca radea de mine. Eu zambeam retinut. Stiam ca are dreptate.


Stop.


Ma gandeam la ea.
Nu stiam cum o cheama. Nu stiam cum arata. Nici nu prea conta . Nu ma interesa nici numele nici ce a insemnat pt el.

Eram doar geloasa... insa nu raportat la el.
Eram doar gelosa pe tipul ala de fete care sunt iubite inca dinainte de adolescenta.

Oare de ce unele dintre noi ajung sa primesca iubierea atunci cand nu o pot accepta. Iar in rest sunt menite sa fie singure si sa tanjeasca

De ce nu l-am intalnit pe S cand as fi putut sa iubesc asa cum simt ca trebuie. De ce nu am putut sa-l intalnesc atunci cand puteam sa sufoc cu iubire atunci cand era momentul pt iubire. Atunci cand puteam darui toata iubirea pe care o merita.

Prosta sincronizare? Putin spus.

Era romantic inainte de a ma cunoste. Eu i-am taiat aripile eu i-am zdruncinat iluzia iubirii mitice. Oare l-am salvat de la dezamagiri sau l-am oravit.

De ce iubirea vine acum cand fara sa vreau in loc de dulce amor ii ofer cucuta in cupe de satin rosu. Cum de am ajuns tocmai eu sa otravesc. Eu care odinioara credeam in iubirea mitica. Eu care credeam in iubire ca drog, iubire ca eter, iubire ca aer... . Eu am ajuns sa ofer iubire ca pliculet de zahar, iubirea ca spuma de pe cafea, iubire ca ciocolata amaruie.

Play.

-Mai doriti zahar.
-Multumesc. Ciocolata aveti?
- Desigur. Cu lapte, alba,cu mere si scortisoara?
-Amaruie. te rog.

Pianul prelua pentru putin timp conducerea. Imi spunea suav ca nu-i nimic. Pana la urma ce e viata fara suferinta. Ar fi o viata fara muzica.

Stop.

Si sa zicem ca asta e viata.
Amarul este necesar ca sa stim ce e dulcele, nu? Nu?!


Play.


Chelner!

-Auzi... cafea cu caramel serviti.
-Desigur. Doua cani?
-... si o lingurita

Saxofonul reveni insa de data asta cu o invitatie la dans.

De ce nu.

-Dansezi?

Pause.
Si pana la urma de ce sa ma urasc atat de mult… El ma iubeste acum. Restul e destin. Restul nu e al nostru sa stim.
Totul se intampla cu un motiv. Nu?


Stop.

Scena era goala de ce sa nu dansam pana la urma. Nu e nevoie de pantofi de tango nu e nevoie de rochii de salsa de trandafiri intre buze. E nevoie de o pereche de ochi, 2 maini, 2picioare, si cel putin o ureche. De un parfum si un umar.
De ce sa nu dansam?


Play.

joi, 15 aprilie 2010

Negru

De cand am plecat,de cand ai plecat totul pare sufocant... si negru.

Cafeaua, singura care imi mai anima acum membrele si inactivii neuroni, o beau Negra. Ce folos pentru zahar si indulcit situatii, ce folos pentru minciuna cum ca tot ce e amar se poate drege, ce folos in a ne preface ca suntem fericiti?Ce folos?

Esarfa de la gat, e acum permanent Neagra, continuand absurd linia norilor ce strajuiesc despra orasului. Esarfa albastra si cea alba sunt undeva in fundul sifonierului. De ce sa acopar prin culori deschise un gat care nu mai poate pronunta atatea cuvinte.

Plamanii care ma sustin neconditionat, au devenit si ei cu o nuanta mai inchisi. Desi ce vina au ei?Degetele care le alimenteaza decaderea functionala sunt acum acompaniate de unghii Negre. Confortabil.

Aceleasi unghii sprijina ocazional tample ce incadreaza o pereche de ochi bordati inferior cu semicercuri Negre.Pleopele umflate probabil de nesomn, probil nu, sunt mai mult inchise zilele astea, ce sa vezi oricum?

Constiinta mea a devenit mai Neagra, sufletul mi-e mai intunecat si mai presus de toate domneste o furie oarba, orb de Neagra. Furie pt tine, Furie pentru mine, Furie pentru ei, Furie pentru timp si pentru un destin in fata caruia am de gand sa ma impotrivesc cu tot acest Negru pe care nu mi-l doresc, care nu mi-e specific care ma ucide tacut cu fiecare zi.

Tu nu vei mai sti nimic, caci negrul e o tacere densa si sufocanta, e un urlet ce nu razbate din plamani prin gatlej prin maxilare inclestate. Negrul se comprima si se inghesuie sub ochi pe unghii, se depune intre peretii mintii si ramane tacut ca o boala de care nu afli decat atunci cand e tarziu si mambrele sunt reci si lipsite de sine