Morning again

NU.
Nu am murit.
Sau cel putin asa sper.

Au trecut mai mult de doua luni de cand sunt aici. Au trecut emotiile noilor perpective, socul cultural, dorinta de a ma indrgosti si nevoia de propriul pat. Am devenit suficiet de obosita incat sa dorm si aici. Am devenit destul de cinica incat sa nu-mi mai doresc iubire sau mai bine zis iubire inlocuitoare. Am devenit suficient de stapana pe mine incat sa nu mai cred in superioritate geografica.
Si nu in ultimul rand am ramas in urma...

Au trecut mai mult de doua luni si inca imi este dor de vechile obiceiuri. Au trecut mai mult de doua luni si inca mi-e dor de oamenii de acasa. Au trecut mai mult de doua luni si imi dau seama ca nu exista cale de intoarcere. Degeaba imi amintesc cu drag de "Ce este a mai fost si ce-a fost va mai fi" caci nu am la dispozitie decat cateva zeci de ani ca sa incerc sa traiesc fericita, cateva luni ca sa mai fiu copil, cateva saptamani ca sa-mi revin.

----------

Sunt slaba. Caci am lasat din nou sentimentele sa-mi calce in picioare rationalul.
Sunt puternica caci acum zic stop dupa ce a trecut ceva mai mult de doua luni.
Nu. Nu ma scuz caci daca am venit aici am gandit ca sunt in stare. Dar trebuie sa recunosc ca sunt om... si ca inca mai am multe de invatat...

----------

As vrea sa iti zic de cat de frumos este aici si de cate oportunitati exista dar nu o voi face.

Am zis-o de prea multe ori in primele doua saptamani incat deca o voi mai zice de multe ori o sa-mi sune ca o minciuna. Nu pentru ca nu ar fi adevarat ci pentru ca eu nu ma pot bucura inca de tot, pentru ca o parte din mine, o mare parte din mine, e acasa. E cu prietenii de acolo, cu locurile pe care le stiu, cu aerul de Brasov cu frica, cu bucuriile, cu melancolia locului.
Nu pot sa neg ca de fiecare data cand imi amintesc de cate ceva mi se incalzesc ploapele si trebuie sa ma lupt sa nu las lacrimile le-nconjoare.

Nu regret pentru o clipa ca am plecat. Nu regret pentru ca daca nu plecam eu:
-Prietenii ar fi plecat: Sandra in Olanda, Ana in Bucuresti(si desi n-am mai vorbit de cand am plecat sa stii ca mi-e foarte dor de tine)si Sabin... Sabin e in Germania si desi la jumatate de drum de casa... e oarecum la capatul pamantului.
-Locurile s-ar fi schimbat: Carturestiul ar fi devenit plictisitor cu aceleasi cd-uri de jazz in prea multe copi si carti traduse in romana, mesele din Bistro de'l Arte ar fi devenit prea boeme pentru realitate, aleea castanilor as fi apartinut acum altor Sagunisti iar teatrul ar fi devenit prea mic umplut mereu de aceleasi fete counoscute.
-Orasul ar fi apartinut miilor de liceeni care umplu Republicii zilnic, al copiilor care se plimba fara griji de mana bunicii prin parcuri si al nuntilor de sambata dimineata. Ar fi apartinut amintirilor, iar sa fii stat acasa ar fi insemnat sa profanez acele amintiri.

Brasov a fost si va fi mereu locul in care mi-am lasat inima, acolo mi-am petrecut copilaria. Acolo mi-am trait prima iubire si acolo mi-am facut prietenii pe viata si poate singurii prieteni in care mi-am pus si-mi voi pune vreodata toata increderea. Acolo am primit primele modele in viata. Acolo ma voi intoarce mereu in vacante sa-mi vad familia sa-mi intalnesc prietenii si sa vad ce inca mai coincide cu Brasovul Meu.
Ma voi intoarce la ceaiul dimineata devreme pe balcon, la micul dejun de duminica, la dupa-amiezile de dupa perdele mov de saten, la campiile de la Teliu, la autobuzul 34, la cartierul Florilor si la Saguna, la Pietrele lui Solomon, in Schei si pe Tampa.
Si voi zambi. Caci acolo e ACASA si acolo imi va fi mereu copilaria.

Mi-e dor. E foarte evident ca mi-e dor. O durere acuta imi strabate tamplele in timp ce incerc sa-mi reprim amintirile si lacrimile.

----------

Au trecut mai mult de doua luni si constiinta mea a reinceput sa isi ceara drepturile. Au revenit probleme superioare si nevoia de decizii radicale.

Mai sunt trei saptamani si vreau sa reusesc sa ma depasesc din nou caci nivelul de pana acum nu mai e suficient. Trebuie sa avansez din nou. Mai sunt trei saptamani si trebuie sa ma pun pe picioare caci acum sunt un adult si "timpul nu mai are rabdare". Mai sunt trei saptamani si nu am voie sa dau gres. Mai sunt trei saptamani si vreau sa reusesc mai mult, vreau mai mult de la mine si de la viata ... de asta sunt aici pana la urma...

Si-acum zambesc pentru ca... stiti voi... am din nou de demonstrat ceva :).

----------
Noapte buna si promit sa revin curand si des.